x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Daniel Constantin, căutat de Universitatea de Agronomie pentru o țeapă de 10.000 de euro. A închiriat de la stat, dar nu a plătit

Daniel Constantin, căutat de Universitatea de Agronomie pentru o țeapă de 10.000 de euro. A închiriat de la stat, dar nu a plătit

de Ion Alexandru    |    19 Apr 2024   •   08:00
Daniel Constantin,  căutat de Universitatea de Agronomie pentru o țeapă de 10.000 de euro. A închiriat de la stat, dar nu a plătit

O firmă patronată de soția deputatului PNL Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a închiriat, în septembrie 2015, un spațiu în incinta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) București, însă a uitat să-și achite chiria.

Astfel încât, în luna martie a anului trecut, universitatea a dat în judecată firma familiei politicianului, pentru recuperarea sumei de 50.828,72 de lei. Judecătoria Buftea a admis, în vara trecută, cererea și a obligat societatea să-și achite debitele. Grupul de Investigații Politice (GIP) a aflat de la USAMV, în aprilie 2024, că respectiva companie nu a plătit niciun ban, motiv pentru care instituția a apelat la un executor judecătoresc pentru recuperarea prejudiciului. Din declarația de avere a deputatului nu rezultă, însă, existența niciunui bun care să poată fi executat, acesta nedeținând nici terenuri, nici case, nici mașini și nici bani în conturi.

Potrivit unei dezvăluiri publicate de către Grupul de Investigații Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, în data de 3 septembrie 2015, compania SC Event Trade Consulting SRL, firmă deținută, în prezent de Elena Ramona Constantin, soția actualului deputat al Partidului Național Liberal Daniel Constantin, a închiriat de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) București, un spațiu comercial. Acest lucru se întâmpla chiar în perioada în care Daniel Constantin deținea funcția de ministru al Agriculturii, în Guvernul Ponta.

Este vorba despre un contract, care are numărul 5151 din 3 septembrie 2015, și care avea ca obiect închirierea de către SC Event Trade Consulting SRL a unui spațiu cu suprafața de 32,48 de metri pătrați, amplasat chiar în incinta USAMV București, în Bulevardul Mărăști, la numărul 59, din Sectorul 1 al Capitalei. Acest contract a fost, potrivit sursei citate, prelungit ulterior, printr-o serie de acte adiționale. GIP subliniază că, între luna iunie a anului 2019 și luna septembrie a anului 2020, respectivul spațiu închiriat în incinta Universității de Științe Agricole și medicină Veterinară București a funcționat ca punct de lucru al SC Event Trade Consulting SRL.

Judecătoria Buftea a obligat la plata datoriei în 20 de zile 

Relația contractuală dintre familia lui Daniel Constantin și respectiva universitate pare, însă, să fi fost de rău augur pentru instituția de stat. Asta, deoarece, în luna martie a anului 2013, USAMV București a acționat în judecată firma soției deputatului PNL, fost ministru al Agriculturii, deoarece SC Event Trade Consulting SRL nu și-a achitat chiria pentru spațiul închiriat în incinta universității, ajungând să datoreze respectivei instituții de învățământ superior suma de 50.828,72 de lei, adică peste 10.000 de euro.

Litigiul a constituit obiectul dosarului nr. 6733/94/2023, înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea, instanța care, la data de 5 iulie 2023 a pronunțat Hotărârea nr. 6654/2023, prin care a admis acțiunea formulată de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București împotriva pârâtei societatea comercială SC Event Trade Consulting SRL. Judecătorul a dispus obligarea companiei familiei liberalului Daniel Constantin să achite universității suma de 50.828,72 de lei, reprezentând contravaloarea chiriei datorate conform contractului de închiriere încheiat în anul 2015. Mai mult, termenul stabilit de instanță pentru achitarea acestui debit a fost de 20 de zile de la comunicarea ordonanței de plată.

Firma a mers numai pe pierderi

Conform Grupului de Investigații Politice, firma familiei deputatului Daniel Constantin nu a respectat nici hotărârea Judecătoriei Buftea. În martie 2024, GIP a solicitat Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București să răspundă dacă, în urma hotărârii Judecătoriei Buftea, SC Event Trade Consulting SRL a achitat suma de 50.828,72 de lei datorată universității. Iar, potrivit răspunsului USAMV București, transmis la data de 9 aprilie 2024, firma familiei deputatului PNL Daniel Constantin nu își achitase datoria față de universitate.

În aceeași adresă, USAMV precizează că s-a adresat deja unui executor judecătoresc, în încercarea de recuperare a prejudiciului stabilit de instanță și a penalităților de întârziere aferente.

Din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), compania SC Event Trade Consulting SRL a fost înființată, la data de 31 mai 2010, în comuna Corbeanca, sat Corbeanca, județul Ilfov, de către soția lui Daniel Constantin, Elena Ramona Constantin, care deținea, la acel moment, 90 la sută din capitalul social, și de Ileana Silvia Neloe, cu 10% din capitalul social. Obiectul principal de activitate al societății declarat era „organizarea expozițiilor, a târgurilor și congreselor”.

La data de 2 august 2016, structura acționariatului SC Event Trade Consulting SRL era formată din Elena Ramona Constantin și din Maria Rozalia Bucur, aceasta din urmă decizând să cesioneze părțile sociale către soția deputatului Daniel Constantin și să părăsească firma. Tot atunci, Elena Ramona Constantin a preluat și mandatul de administrator. În 27 aprilie 2019, acționarul unic a dispus completarea obiectului secundar de activitate al societății cu „transporturi rutiere de mărfuri”. Potrivit bilanțurilor contabile depuse la Ministerul Finanțelor, SC Event Trade Consulting SRL a înregistrat, în 2018, o pierdere de 108.619 lei, în 2019 un profit de 450.032 de lei, după care, doar pierderi: 317.916 lei în 2020, 131.716 lei în 2021 și 10.268 lei în 2022. Bilanțul pe anul 2023 nu a fost încă publicat.

Nu există bunuri, în declarația de avere, care să poată fi executate

Interesant este că, din ultima declarație de avere pe care deputatul PNL Daniel Constantin a completat-o și depus-o în calitate de parlamentar, la data de 15 iunie 2023, acesta nu deține nimic ce poate fi executat silit. Nu are terenuri, nu are case sau apartamente, nu are mașini, nu deține bunuri de valoare, nu a înstrăinat bunuri imobiliare și nu deține conturi bancare.

În anul fiscal anterior depunerii acestei declarații de avere, soția lui Daniel Constantin a realizat venituri salariale de 6.096 lei pe an (508 lei pe lună) de la SC Event Trade Consulting SRL și 32.103 lei pe an (2.675,25 lei pe lună) de la SC Green Society Development SRL Ilfov. Daniel Constantin a realizat, în aceeași perioadă fiscală venituri salariale de 131.412 lei pe an (11.034,33 lei pe lună) de la Camera Deputaților. 

SC Green Society Development SRL, compania care a salarizat-o pe soția deputatului, este o firmă înființată în 28 mai 2021, având ca obiect de activitate „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate” și este deținută de Elena Ramona Constantin (soția) și de Patricia Elena Constantin (fiica lui Daniel Constantin).  Aceasta din urmă a realizat, în 2022, dividende de la această societate în cuantum declarat de 59.268 de lei.

×